Bilete Lucia - lansare videoclip “Catastrophe” / Expirat / 16.05 - 16 mai '19, ora 20:00 - Expirat Halele Carol

Lucia - lansare videoclip “Catastrophe” / Expirat / 16.05

Expirat Halele Carol, București

joi, 16 mai '19, ora 20:00

Evenimentul s-a încheiat.

Detalii

Lucia revine la Expirat cu o lansare de clip pentru piesa „Catastrophe“

Povestea Luciei începe în 2011, pe micul balcon din apartamentul părinților ei, cu o chitară, o cameră digitală și o puternică dorință de a fi remarcată de trupa ei preferată de la noi – The MOOoD. Avea să înregistreze un cover, nimic deosebit, fără efecte speciale, urmând să-l publice pe pagina lor de Facebook. Ei aveau să-l aprecieze și asta urma să fie tot.

Lucia nu avea să se dea bătută, însă, așa că la câteva luni distanță a mai făcut o încercare, puțin diferită; același balcon, aceeași cameră, dar de data asta cu o clapă în loc de chitară. Urma să înregistreze un cover după „Silence” și să-l pună pe pagina lor de Facebook, iar lor avea să le placă la nebunie, insistând să filmeze un videoclip pentru el. Un clip cu nimic deosebit, fără efecte speciale, dar care avea să devină viral în toată lumea strângând peste un milion de vizualizări în doar câteva luni.

Au urmat un contract cu Global Records, noi piese și noi concerte, debutul live având loc la ediția din 2012 a Summer Well pe o scenă amenajată special pentru ea. De atunci, cu fiecare concert și fiecare nou single, Lucia a lucrat pas cu pas la descoperirea propriului său stil indie/pop și la punerea pe picioare a unui sound propriu. Totul a culminat la sfârșitul anului 2015 cu lansarea primului disc de studio, Silence, o producție eclectică mult-așteptată de către fanii Luciei.

În prezent, Lucia promovează cel de-al doilea său album, Samsara. Anunțat prin videoclipul „FRTHR” la începutul lui 2018, albumul reprezintă o nouă etapă muzicală – mai matură, mai experimentală și incredibil de sinceră. O veritabilă „renaștere”, în ton cu titlul albumului, și în același timp o călătorie într-un univers sonor propriu creat de Lucia alături de cei trei producători cu care a lucrat, Alexei Țurcan (Travka), Dan Georgescu (byron) și Robert Iulian (Next EX).

Site: https://luciaofficial.com/
Facebook: http://fb.com/luciamariaofficial
YouTube: http://youtube.com/luciamariaofficial 

Biletele se gasesc in format electronic pe www.iabilet.ro si in magazinele Flanco, Diverta, Carturesti, Metrou Unirii 1, Muzica, IQ BOX, Uman, Libmag, Casa de Balet si pe terminalele Selfpay. Online, puteti plati cu cardul, Paypal, pe factura la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier oriunde in tara.