Expirat Halele Carol, București
miercuri, 14 iunie, ora 20:00
Dora Gaitanovici Eclectic este un spectacol experimental, o încercare de a evada puțin din zona de confort. Pentru concertul din Expirat membri trupei își vor arăta lumii talentele și skillurile mai puțin cunoscute. Ca o joacă.. foarte bine organizată.
„Vrem să ducem albumul ăsta în toate zonele în care putem, atât geografic, cât și muzical, înainte să ne apucăm de următorul. Ne place forte mult! Am tot avut idei despre cum am putea să îl mai punem în scenă și până la urmă am ajuns aici, în momentul de “hai să vedem cum ar suna așa”. În 14 Iunie vom urca pe scenă într-o formulă mult mai mare, cu un sound total diferit față de cel cu care sunteți obișnuiți, pe alocuri acustic, pe alocuri electronic. Avem multe idei și mult curaj și suntem nerăbdători să vi le prezentăm.” - Dora Gaitanovici
Dacă ești și tu curios la fel ca noi de ce poate ieși din toate astea, vino la Dora Gaitanovici Eclectic, în 14 Iunie, În Expirat.